Poveștile Irinei. Capitolul 4.

“Eu am tendința să scriu cărți”, mi-a zis Irina într-o zi, în timp ce făceam niște mate pe Skype. De felul ei, e un copil isteț și silitor și face exercițiile repede-repede, ca să apuce să îmi povestească ultimele întâmplări: ce pozne au mai făcut colegii ei din clasa a șasea, ce vecin s-a mai rățoit la copii, ce năzbâtii a mai făcut fratele ei Mădălin (celălalt copil cu care fac teme online și un geniu comic desăvârșit). Îmi povestește des de aventuri de la joacă în Poiană. “Poiana nu are reguli!” este sloganul lui Mădălin și, drept urmare, tot timpul se întâmplă câte ceva palpitant acolo. Așa i-a venit Irinei mai demult ideea că ar putea scrie o carte despre Poiană. I-am propus să o scriem împreună, cu ea dictându-mi și eu tastând și punând întrebări de clarificare. 

Claudia, voluntar Casa Bună
Mulțumiri Sandra Grecu pentru ilustrații.

***

Capitolul 4: La Pomană

Era o zi de marți și mama îi făcuse pomană bunicului meu. La pomană veniseră 15-20 de oameni din sat și am pus două sau trei mese în casa noastră ca să încapă cu toții. Eu, Andrei și Mădălin eram cu toții acolo. Sara și Ariana urmau să vină mai târziu.

Eu, vrând să fiu în centrul atenției, m-am așezat la masă ca o capră între oamenii mari.

Am cerut o porție de sarmale calde și mămăligă, în ciuda faptului că mama mi-a zis că eu o să mănânc pe urmă. Dar oamenii i-au spus
“Las-o și pe ea să mănânce alături de noi. Îi e drag să mănânce cu lumea!”
Era foarte adevărat.

Voiam să mănânc cu lumea și îmi era și foame.

Nu mâncasem de la 7 dimineața, când Mădălin sărise pe patul meu ca o gorilă să dea trezirea.
I-am făcut mamei sâc-sâc pe sub masă, că oamenii mă lasă să mănânc cu ei. Noroc însă că nu m-a văzut, că dacă mă vedea acum nu mai eram în lumea asta, ci în lumea spirituală. Irina, fantoma deșteptăciunii eterne…

Mădălin, care nu stătea la masă, mă striga Pomanagia de pe margine.

Nu m-am supărat, pentru că era adevărat. Mie îmi plac pomenile extrem de mult, cu toate mâncărurile și mai ales coliva de nota zece. Am fost la foarte multe pomeni în viața mea, nu le mai știu nici numărul.
În schimb mă supăra faptul că Mădălin stătea pe telefon la pomană și nu băga pe nimeni în seamă. De fapt, cel mai tare mă enerva că toți oamenii mă băgau în seamă în afară de el și de Andrei, care se uita la jocul lui Mădălin de pe telefon. (Chiar dacă unii oameni mă băgau în seamă doar să mă certe, ca mama.)

Mădălin se juca Granny, un joc horror pentru copii mai mari.

Granny e pe jumătate fantomă, pe jumătate bătrână zbârcită și arată de parcă ar fi rudă cu Toma. (Asta e o glumă, dar este o glumă destul de adevărată. Când îl vedeți pe Toma pe stradă, vă speriați de el exact ca de Granny.) Granny e pe jumătate umană, pe jumătate fantomă și se răzbună pe oameni pentru că soțul ei a părăsit-o la altar. În fiecare zi, îi omoară prin altă metodă.

Deodată Mădălin a țipat “Mă omoară Granny în ziua a cincea! Uitați-vă!”

Asta m-a făcut să cedez și să strig la el să tacă. O femeie care ținea cu Mădălin s-a întors la mine și mi-a zis că mă plesnește peste cap. De parcă eu aș fi fost sacul ei de box! Chiar credeam atunci că o să înghit gălușca, dar nașa noastră m-a apărat, zicând

“Lasă-i, că sunt copii!”

Eu, întorcându-mă la masă, am văzut sticla cu vin și m-am gândit să mă autoservesc.

Când am luat vinul, am tras și coliva lângă mine.

După o porție de sarmale, am mâncat jumate din farfuria mare de colivă până m-a certat mama să las și pentru ceilalți. Îi și era frică că după nu o să mai mănânc sarmale, dar … minune de la Dumnezeu! … am mai mâncat o porție de sarmale și după colivă.

Am băut și un pahar de vin.

Era un pahar mic, că doar mama nu o să-mi dea un pahar mai mare. Nu m-am îmbătat, dar nici mult nu mai aveam. Încă îmi mai aduc aminte numele vinului: Vinul Celor Doi Cocoși cu imaginea a doi cocoși pe etichetă.

Mădălin m-a strigat Alcoolistă, dar nu m-am supărat că nu țin cont de părerile lui Mădălin.

Și oricum nu m-am îndepărtat de casă ca să cad în șanț (și nici nu aș fi căzut ca un bețiv, ci ca o balerină împiedicată).
De asta ador pomenile. Când mă gândesc la vin, sarmale și colivă, îmi lasă gura apă!

Irina

Scroll to Top