Școala online în Ferentari

Acum ceva timp am discutat despre ce a însemnat școala în online în mijlocul pandemiei pentru copiii din Ferentari. Ei au fost îndrumați prin vremurile astea ciudate de voluntarii noștri. Dacă la sate problemele au fost de natură tehnică și au avut de a face cu capacitatea copiilor de a învăța într-un timp scurt cum să folosească un calculator și cum să intre la ore, în București lucrurile au stat puțin diferit.

Am fost pe Zoom cu Elena Tănase, Anca Graiter, Lucian Cojocaru, Cătălin Buzică, Alexandra P. voluntari la Casa Bună, și am discutat despre cum au reușit să aducă puștii la ore, dar și ce demersuri au făcut ca să îi țină acolo.

Cu câte familii/ copii ați început să lucrați?

Elena: Copiii de pe lista noastră sunt 43. M-am uitat pe liste cu Anca Sandu și am selectat pentru trezire copiii care aveau nevoie, fiindcă la unii dintre ei știam că familiile ar fi responsabile și i-ar trezi. Sunt și familii cu mai mulți copii, dar și copii singuri la părinți. Provin din clase primare, dar și de gimnaziu.

Cum a debutat toată chestia? Știm că a fost pandemie, dar cum exact a ajuns vestea mutării școlii în online la voi?
Elena: În data de 14 noiembrie am fost cu un grup de 10 voluntari prin casele copiilor să instalăm aplicațiile de Classroom și Meet.

Cât de repede ați reușit să vă organizați, să faceți totul să meargă?
Alexandra: Înainte să mergem prin casele copiilor a existat o perioadă în care cu o mână de voluntari am decis că trebuie să aflăm userul și parolele pentru a-i loga pe aplicațiile instalate. A fost și o perioadă în care am luat legătura cu voluntarii copiilor pentru a afla datele de logare, la unii dintre ei părinții sau copii încă nu știau aceste date, așa că a unii au fost conectați remote. După asta, Elena a dat un call pe grupul mare de voluntari București și a întrebat cine vrea să sune copiii dimineața pentru a-i băga la ore. Oamenii au fost receptivi, deși nimeni nu știa exact în ce se bagă.

Care a fost cea mai mare provocare pentru voi? Mă refer la ceva personal.
Elena: Eu nu pot să spun momentan că știu cum să fac cap-coadă un Classroom și un Meet, să instalez și să folosesc. Am fost martoră la diferite bucăți pe care dacă le pun cap la cap nu pot decât să sper că mi-ar ieși.

Alexandra: În cazul copiilor din Ferentari, ceea ce credeam că va fi o cursă cu obstacole, de 2-3 săptămâni, s-a transformat într-un maraton. Copiii au obosit și se întâmplă să nu se trezească, să nu mai răspundă la telefon, să uite să încarce tabletele.

Ați avut probleme tehnice sau de echipament?
Lucian: Problema e una de sistem…copiii nu au un ajutor delegat de școală care să preia imediat problemele tehnice care intervin. Să vorbești cu un copil pe o tabletă care este și mijlocul prin care intră la ore, adică să nu poți vedea problema și trebuie să spui din memorie cum și ce butoane să apese, este foarte dificil. Nu există un catalog online prin care să se poată verifica dacă sunt copiii prezenți sau nu.

Cum se raportează copiii la învățământul online?
Elena: Luni, fiindcă sunt obișnuiți cu programul de weekend este mai greu să-i trezim, după care la jumătatea săptămânii încep să intre; am avut situații în care au sunat copiii voluntarii până să apuce să fie sunați. Avem copii care înainte nu ar fi mers la școală și care acum se loghează.

Dar familiile lor?
Elena: Avem reacțiii din toate categoriile. Avem părinți care ne sprijină. În cazul lui A. tatăl este cel care reușește să o trezească și să o logheze. Uneori avem ajutorul fraților mai mari, alteori chiar al copiilor mai mari din zonă, pe care îi sunăm și rugăm să meargă la ușă pentru a-i trezi. It takes a whole village to wake up a child.

Dar profesorii / învățătorii lor?
Elena: Unii sunt foarte drăguți și majoritatea au reacționat ok. Înțelegem că este stresant. Știm că ei nu pot acționa pe partea de IT. Ținem legătura cu profesorii și în măsura în care pot să răspundă în timpul orei, o fac. Este un efort de echipă. Lucrăm cu copiii din 3 școli.

Anca: Suntem norocoși că profesorii, în ciuda faptului că noi suntem niște străini pentru ei, cumva transmit informația legată de prezența la ore a copiilor. Avem multă bunăvoință din partea lor.

Hai să vorbim despre micile victorii pentru că ele ne fac să continuăm.
Elena: Sunt cazuri în care copiii nu ar fi mers la școală atât de mult pe cât participă acum. R. are prezență de 95% ceea ce nu se întâmpla înainte.

Lucian: Pentru mine victorie este faptul că mereu vorbim cu „te rog” și „mulțumesc”, creăm standarde pe care cred că ei le voi căuta la alți adulți.

Alexandra: Tind că cred că toată agitația pe care adulții o arată acum e un simbol al faptului că școala e foarte importantă și că vor rămâne cu ideea asta. Poate nu înțeleg asta acum, dar e ceva ce își vor aminti în viitor.

Anca: Cea mai mare victorie este când îmi dau ei mesaje „domna m-am trezit!”.

Cătălin: Mă bucur nespus că îi ajutăm pe acești copii care sunt oricând în pericol de a se lăsa de școală și că putem responsabiliza părinții. Simt o bună conectare cu ei în a-i face să înțeleagă cât de importantă este școala și că sunt oameni cărora le pasă nu numai de școală, ci și de ei. Sunt oameni care le vorbesc blând, care le poartă de grijă, iar grija este interpretată la nivel inconștient ca fiind iubire. Atunci ei simt o parte de afecțiune de care au nevoie, o răsplată ca sa învețe. Cred că și pe viitor îi va ajuta să meargă în direcția asta, de a învăța.

Care e gașca ce a ajutat cu școala online în Ferentari?

Noi +
Alex Barbu
Ana Maria Boghean
Anca Stroe
Dana Micu
Gabi Socaciu
Valeriu Nicolae.