Educație

Doamna, așa arată marea?

Contribuim la educația copiilor.

Taberele de la mare

In 2022 am introdus în programul nostru de tabere această idee de tabere-recompense, la mare, pentru copiii cu cele mai multe prezențe la întâlnirile cu voluntarii lor.

Nu ne-am imaginat atunci că pentru mulți dintre ei va fi prima lor ieșire din sat sau din cartier, prima oară departe de familiile lor și, cel mai important, prima întâlnire cu marea și nisipul.

Ea este A.

A fost primul copil din satul ei care a răspuns cu un “DA” hotărât la invitația noastră de a merge în tabără la mare. Era modul nostru de a o recompensa pentru lecțiile pe care le face săptămânal cu voluntara ei.

“Știu că e pe mâini bune” ne-a spus mama atunci. 

A. este un copil sensibil, visător si tare bun. S-a bucurat să vadă marea pentru prima dată așa cum s-au bucurat toți.  Dar și mai tare s-a bucurat cand s-a împrietenit cu D. 

A. si D.

D. locuiește în Ferentari iar A. locuiește în Nucșoara. S-au întâlnit la Corbu și au declarat prietenie pe viață încă din prima zi. 

Au ridicat castele de nisip împreună, au învățat să înoate împreună iar la ceas de seară și-au povestit una alteia viețile de acasă. Cu bune și cu rele. La final de tabără s-au despărțit cu greu însă știm sigur că se vor revedea în taberele de anul viitor.

Taberele de la mare

In taberele de la mare avem program de bălăceala și ridicat castele de nisip iar între vizitele la plajă strecurăm și fișe estivale de română și matematică. Mâncăm bine, ne distrăm mult și ne întoarcem acasă cu gândul la următoarea vacanță de vară la mare.

1

18

Zile

Am petrecut la mare, la Corbu, împreună cu copiii din Ferentari, Nucșoara și Lerești și voluntarii Casei Bune

6

Tabere

Au avut loc pe perioada vacanței de vară din 2022 și 2023, și continuăm.

66

Copii

S-au bucurat de valuri și au ridicat castele de nisip în prima lor excursie la mare

72

Ore

Au petrecut copiii la bălăceală până s-au încrețit buricele degetelor

792

Ore le lectii

De citire și matematică au avut loc între pauzele de bălăceală

660

Kituri de plajă

Compuse din tricou, pantaloni scurți, costum de baie, papuci, prosop, perie au făcut zilele la plajă mai frumoase

Susține educația

Taberele de la Casa Bună continuă. Scopul nostru este să aducem in tabere cât mai mulți copii. Pentru aceasta, avem nevoie de ajutorul tău. 

Scroll to Top
Scroll to Top