
De ce trebuie schimbate legile. Semnează petițiile!

Captura de ecran este de pe 6 August 2018.
Antena 3 a avut atunci timp de aproximativ 90 de minute o burtieră pe care scria că “eroul propagandei este pedofil” și că “s-au descoperit sute de mii de poze pornografice pe calculatorul lui”.
Intervalul de audiență maximă este de la 21.00 la 22.00, pentru Sinteza Zilei. Mai mult de un an înaintea emisiunii, Antena 3 prezentase „propaganda“ ca fiind formată din protestarii #rezist, adversarii sau contestatarii Antenei 3 și partidele sau mișcările civice care se opuneau guvernării pesedistoliberale de atunci (PSD-ALDE). Emisiunea a început cu un interviu care demonstra că protestele împotriva guvernului erau organizate și conduse de nebuni violenți care vor război civil.
Abia pe la 22.40, momentul în care audiența a scăzut dramatic, a devenit clar că pedofilul în cauză este Erik Brøyn, un psihiatru norvegian. Legăturile cu „propaganda“ împotriva căreia tuna și fulgera Antena 3 în fiecare seară atunci nu existau. Audiența din studio a tăcut mâlc și a legitimat o manipulare care depășește orice limită. Consiliul Național al Audiovizualului nu a reacționat în niciun fel.
Acesta a fost un moment relevat pentru neputința periculoasă a Consiliului Național al Audiovizualului.
Neputința CNA-ului este una cultivată atent de clasa politică. Oameni care au lucrat pentru trustul domnului Dan Voiculescu au fost bine reprezentați în conducerea CNA-ului. În ultimii ani, CNA-ul a devenit de-a dreptul ridicol. Coaliția PSD-PNL face, practic, ca CNA-ul să nu poată sancționa numeroasele derapaje de la televiziunile noastre. Haideți să ne uităm la cei trei dintre cei mai importanți membri ai CNA-ului
Monica Gubernat – unul dintre oamenii cei mai importanți ai unora dintre cele mai murdare campanii electorale ale PSD-ului, cele din 2000 și 2004, este președinta instituției. Vârful de lance al acelor campanii a fost trustful domnului Dan Voiculescu. Doamna Gubernat a avut o carieră formată exclusiv din sinecuri PSD, de la terminarea facultății, din 2000, și a lucrat pentru unii dintre cei mai controversați oameni politici ai României.
Valentin Jucan este vice-președinte din partea PNL. Cariera lui include slujbe sub celebrul domn Meleșcanu – om foarte popular la Antena 3 și reprezentantul lui Ceaușescu la Viena în 1989 și celebrei Elena Udrea. CV-ul domnului Jucan ridică suspiciuni de nepotism și sinecuri. Despre el, grupul civic Integritate pe bune au publicat un articol în PressHub. Și despre Ion Palăr, tot de la PNL, – PressHub a publicat un articol, bine documentat de Integritate pe bune.
Domnul Palăr le are pe toate. Traseist politic (inclusiv membru al partidului domnului Dan Voiculescu), afacerist cu statul – firma lui are contracte de milioane cu statul primește de la CAN, pentru o poziție pentru care are zero calificări, aproape 200.000 de RON pe an. Pe lângă asta, afacerile cu statul i-au adus un profit de peste 880.000 anul trecut. Așadar, domnul Palăr a primit peste 1.050.000 în 2022 datorită faptului că e PNL-ist. PNL, care plătește milioane din banul public pentru propagandă mascată la televiziuni, așa cum au arătat dezvăluirile recente. Propagandă care ar trebui sancționată de domnul Palăr și colegii lui.
Majoritatea celor din CNA sunt oameni de același fel. Oameni care răspund comenzilor politice și care au dovedit de-a lungul anilor o flexibilitate morală îngrijorătoare pentru niște oameni cu responsabilitatea lor.
În CNA sunt și doi oameni care au o experiență și expertiză impecabilă în domeniu. Oameni care, din păcate, nu au cum să facă nimic acolo, fiind în minoritate. În mod normal, aceștia ar fi trebuit să demisioneze. Salariul uriaș pe care îl primesc, salariu pe care nu ar avea cum să-l primească lucrând în privat, îi face să se complacă în compromisul reprezentat de CNA-ul din acest moment. Iar noi suntem hotărâți, chiar vrem un CNA pe bune, care să ne apere cu adevărat de pericolele mediatice, care pot avea dintre cele mai periculoase efecte.
Ma interesează CV candidaților si aleșilor, asa stiu pe cine aleg si cine sunt ce-i care sunt la conducere!