Educație

Voluntari din întreaga lume sprijină la lecții copiii de la Casa Bună.

Contribuim la educația copiilor.

Lecții online

De aproape patru ani, săptămânal, copii și voluntari se întâlnesc online.  Lucrează 1:1 pentru că fiecare copil are nevoi diferite de învățare și este la un nivel școlar diferit.

Scopul proiectului este educația remedială. Umplerea golurilor și sedimentarea noțiunilor de bază. Mai avem însă un scop: sădirea încrederii că pot face mai mult decât au fost învățați să creadă. 

El este M.

M. are 13 ani și este clasa a 7-a. Se autointitulează un puști din satul Slatina cu foarte multe de spus. Poveștile sunt superputerea lui. Povestește cu mult umor și tâlc toate năzbâtiile de peste zi dar și despre Cody (pisica familiei) și Inimioară (cel mai iubăreț cățel de pe uliță).

Claudia și M.

Claudia locuiește în State. S-a alăturat Casei Bune de la distantă, în Iunie 2020. Îi era teamă atunci că va întâlni un copil timid și nu va știi cum să-l abordeze.

L-a întâlnit însă pe M., mare vorbăreț și mare povestitor cu un simt al umorului desăvârșit. Poveștile lui i-au dat încredere și i-au ajutat să se împrietenească.

M. și Claudia se văd online, săptămână de săptămână, de patru ani. Claudia îi dă o mână de ajutor la scris, citit, mate și engleza iar M. o învață pe Claudia lucruri noi, cum ar fi avioanele de hârtie sau  cum să scobească dovleci de Haloween.

Lecții online 1:1

Suntem o comunitate de oameni inimoși care, săptămână de săptămână, mai adăugăm un pic la educația și încrederea copiilor din mediile vulnerabile. Facem asta împreună de aproape trei ani.

Am devenit parte din familiile copiilor. Prin ecranele mici ale calculatoarelor intrăm în universul lor, cu curiozitate și răbdare, și îi lăsăm pe ei să-l exploreze pe al nostru. Ne bucurăm că putem deschide orizonturi împreună.

N_P_101Artboard 1 copy 8

11

Coordonatori

Veghează zilnic asupra copiilor și voluntarilor pentru ca întâlnirile să se desfășoare cu bucurie.

10

Comunități

Fac parte din marea familie a Casei Bune, copiii beneficiind de echipamente IT și sprijin educațional 

361

Copii

Cu vârsta între 6 si 16 ani fac lecții în online cu voluntarii lor.

N_P_101Artboard 1

397

Voluntari magici

Se conectează online săptămână de săptămână cu copiii și le ghidează fiecare pas cu răbdare și iubire.

47,955

Ore de lecții online

Au avut loc din Martie 2020 în Aprilie 2024 (și continuă să crească). 

796

Premii

Au fost acordate copiilor drept recompensă pentru progresele făcute.

300

Evaluări

Au fost realizate pentru a identifica nevoile reale ale copiilor noștri

150

Planuri personalizate

Au fost create și distribuite voluntarilor în urma evaluărilor pentru ca fiecare lecție să fie cu rost.

un milion

Îmbrățișări calde

Am primit cu fiecare vizită făcută copiilor.

Susține educația

Comunitatea din Nucșoara nu este singura în nevoie. Scopul nostru este să ajungem la cât mai mulți copii. Pentru aceasta, avem nevoie de ajutorul tău. 

Vești de la Casa Bună

Citește aici despre ultimele făcute la Casa Bună, direct de la sursă.

Povestea rechizitelor

Eram cu Mirela în mijlocul unei ore intense de împușcat adunări și scăderi pe Tux of Math. Eu pe balconul Casei Bune, ea în cămăruța mică și luminoasă din Nucșoara.Împușca

Citește mai mult ›
Scroll to Top
Scroll to Top