- Un copil
- Povești
“Eu am tendința să scriu cărți”, mi-a zis Irina într-o zi, în timp ce făceam niște mate pe Skype. De felul ei, e un copil isteț și silitor și face exercițiile repede-repede, ca să apuce să îmi povestească ultimele întâmplări: ce pozne au mai făcut colegii ei din clasa a șasea, ce vecin s-a mai rățoit la copii, ce năzbâtii a mai făcut fratele ei Mădălin (celălalt copil cu care fac teme online și un geniu comic desăvârșit). Îmi povestește des de aventuri de la joacă în Poiană. “Poiana nu are reguli!” este sloganul lui Mădălin și, drept urmare, tot timpul se întâmplă câte ceva palpitant acolo. Așa i-a venit Irinei mai demult ideea că ar putea scrie o carte despre Poiană. I-am propus să o scriem împreună, cu ea dictându-mi și eu tastând și punând întrebări de clarificare. Iată deci primul nostru capitol, în care facem cunoștință cu Poiana și copiii din ea.
Claudia, voluntar Casa Bună
***
Capitolul 1: În Poiană
Poiana este locul unde eu și prietenii mei ne adunăm să ne jucăm. Ca să ajungi în Poiană trebuie să urmezi drumul de pe strada Fântânii, pe lângă casa Elenei, un pic mai în sus și la stânga. Odată ce ai ajuns în Poiană, drept în față vezi o salcie mare în curtea vecinului nostru Toma, un bătrân arțăgos și supărăcios. În ciuda zvonurilor, Toma nu are o spânzurătoare în curte. Este agreabil câteodată, când nu-l deranjăm, dar se poartă foarte ciudat aproape mereu. Dar despre Toma voi povesti mai târziu.
Sub salcie este o bancă, iar în dreapta ei o fântână făcută de bunicii mei și ai Arianei. Bunicii noștri se jucau și ei în Poiană când erau mici. Când s-au făcut mari, au construit o fântână ca să aibă lumea de unde să ia apă.
La stânga băncii este un mic deal care duce către casa lui Toma și spre Respinte. Respinte este un drum pavat cu pietre și nisip, unde oamenii vin să-și ia vacile. Văcarii aduc vacile din Rogoaze până acolo și apoi oamenii le iau acasă.
Mama și bunicul meu au fost și ei cu vacile pe câmp la Rogoaze. Mama mi-a povestit că locul acela era chiar frumos, iar eu am rugat-o să mă ducă și pe mine să văd împrejurimile. Mama a fost de acord, în ciuda faptului că era obosită. M-a dus și era într-adevăr foarte frumos. Totul era verde și luminos și se zărea un fel de pădure la marginea câmpului. Au venit cu noi și Andrei, Mădălin, Sara și Ariana.
În ziua aceea mi-am pierdut cercelul, tăvălindu-mă în iarba cu Ariana și Sara.
Aceștia sunt copiii din Poiană. Andrei și Mădălin sunt frații mei mai mici. Mădălin, fratele mijlociu, are 11 ani și Andrei, mezinul familiei, are 7, dar împlinește 8 în curând. Mădălin este clovnul Poienii, iar Andrei bătăușul Poienii.
Sara si Ariana sunt prietenele și verișoarele mele. Ariana are 11 ani, iar Sara 8. Ariana nu lasă pe nimeni să se atingă de mine în Poiană. Când Elena nu se purta frumos, a scuipat la ea ca o pisică: HHHH! I-a speriat pe Mădălin și Elena, care aproape au căzut în urzici.
Pentru Elena a fost romantic, pentru Mădălin nu.
Îi mai avem în Poiană pe Inimioară și Rex, câinii și apărătorii Poienii. Andrei, Sara si Mădălin au mereu câinii după ei, deci sunt și ei apărătorii Poienii.
Pe mine mă cheamă Irina, am 13 ani și sunt șefa Poienii.
Pentru că sunt cea mai mare, toți vin să mă caute la joacă. În următorul capitol, vă voi povesti despre zilele înzăpezite ale Poienii.
Irina, șefa Poienii.
