Jurnal de voluntar. Interviu cu Andreea.

Andreea are de 33 ani, este inginer și face voluntariat de când se știe. Înainte de pandemie coordona clasa 0 la activitățile din cadrul grădiniței Casa Bună și este unul dintre primii voluntari care au acceptat provocarea noastră de a lucra online cu copiii…chiar și cu clasa pregătiroare.

Cum ai ajuns parte a tribului Casa Bună? Când s-a întâmplat asta?

S-a întâmplat acum doi ani, în primăvară, când a început proiectul cu grădinița.  Mi-a spus cineva despre proiect și am încercat, deși habar n-aveam la ce să mă aștept.

Gradinița de sâmbătă te-a avut ca unul din protagoniști. Cum a fost să lucrezi cu o grupă de pici din Ferentari?

Îmi plac foarte, foarte mult copiii. Cu cât sunt mai încăpățânați, cu atât mai bine!

Copiii erau între 3 ani și clasa întâi, așa era atunci, la început. Erau unii foarte micuți și veneau mămicile să îi țină în brațe. O mare provocare a fost aceasta: părinții deschideau ușa și voiau să vadă. Dacă auzeau un plânset, voiau să vadă ce se întâmplă. 

Mie mi-a revenit activitatea cu copiii de clasa 0, unde erau 7-8 copii și aveam cea mai numeroasă grupă. Copiii erau foarte doritori să învețe și să iasă în evidență. Aducându-i împreună, apărea și spiritul de competiție și se influențeau unii pe alții. E important când copiii copiază unii de la alții comportamentele care văd că le aduc succes.  

Care era structura unei astfel de întâlniri?

Stăteam o oră, o oră și ceva în care erau două părți mari: activitatea de grup și activitățile cu grupulețe mai mici, 2-3 copii. Asta pe lângă pregătirile de dinainte: spațiu și materiale,

Legat de structură, mai era ceva la care s-a insistat mult: partea de igienă – spălarea mânuțelor, verificarea unghiuțelor. Copiii erau încurajați să se spele pe dinți. Știam că în unele comunități unde sunt multe probleme, nu aceasta este prioritatea și noi voiam să îi încurajăm cât mai mult să facă lucrurile acestea.

Structura și constanța îl ajută pe copil să știe la ce să se aștepte, să știe ce să facă pentru a avea succes. E important ca el să reușească să ajungă la lucrurile pe care le cerem de la ei și este important ca ei să cunoască lucruri funcționale, la care să se descurce cât mai mulți, comportamente pe care poate nu au ocazia să le vadă sau să le exerseze acasă.

Cum crezi că a impactat pandemia educația preșcolarilor de la Casa Bună?

Cred că mulți dintre copii au avut mult de câștigat în urma pandemiei. Mulți dintre ei lucrau zilnic. Eu făceam asta, și nu mult, doar 30  de minute. Dar conta. Din nou, e vorba despre constanță. Contează ca lucrul să fie încurajat pe sistem pozitiv, nu pe „lucrează că se supără doamna” sau „lucrează că ne facem de râs” etc. Este important ca familiile să fie mândre de copiii lor și să-i laude cât de mult.

Știu că lucrezi cu D. în online de un an. Care sunt secretele tale pentru a-l ține implicat?

D. are 6 ani și este incredibil de deștept, dar era un copil care nu stătea locului. Am avut noroc cu bunica lui, care îl punea la calculator când era momentul întâlnirii noastre. Problema era că deși ajungea în fața calculatorului, nu rămânea acolo. Găsea lucruri mai importante de făcut ori în cameră, ori la baie sau afară. Avantajul a fost că pe lângă D. am mai lucrat cu un copil și se antrenau între ei. În plus, lui D. nu-i plăcea dacă părea că mă distrez mai bine cu celălalt copil. 

Ce am învățat este că nu sunt într-un sistem în care să pot influența direct mediul pentru că nu eram acolo fizic. Mi-am dat seama că dacă vorbesc, deși D. făcea cu totul alte lucruri, când îi puneam o întrebare, știa să răspundă. El asculta, doar că nu stătea în fața calculatorului. 

Nu făceam caz de plecările lui, dar făceam caz când se întorcea și rămânea la birou. Cu timpul, a început să stea mai mult la birou și mai puțin în alte camere. Și acum se mai ia cu altele, dar îmi spune „stați puțin, așteptați puțin”.  

Uneori dacă era afară și se juca, am amânat ședința 30 de minute, fiindcă nu voiam să asocieze lecția cu un lucru rău. E clar că dacă ești cu toată gașca și te cheamă mama la teme nu ești prea fericit. Am încercat să fac lucrurile cât de plăcute, pentru a-l face să vrea să vină la întâlnirile noastre.

Ai organizat serile de film pentru copiii din Ferentari. Cât timp ai dus proiectul și care a fost motivația din spatele său?

Au început pe 1 iunie și am zis să facem ceva frumos pentru ei. La prima întâlnire am avut probleme tehnice. Lucrurile s-au derulat bine pentru copii, dar pentru mine a fost un eșec, așa că săptămâna următoare m-am ambiționat și mai mult și m-am conectat pe 3 calculatoare, să mă asigur că unul tot funcționează.

Participau între 3 și 6 copii, dar era o grupă constantă. Dacă nu organizam, mă întrebau dacă se mai ține sau nu seara de film. Asta m-a motivat să continui.

Am desfășurat proiectul până în februarie, dar plănuiesc să revin când trece perioada aglomerată de la job.

Care este cea mai frumoasă amintire de la Casa Bună? Dar cea mai amară?

Cea mai amară amintire a fost când am făcut în curtea școlii (136) ultima lecție.

Retrospectiv, a fost o schimbare în bine, dar aceea a fost o zi emoționantă pentru toți.

Cea mai frumoasă amintire a fost când am prins pe pitici cu un cântecel care îmi place foarte mult: „5 maimuțele au sărit în pat”. Cântecelul a prins foarte bine la copii și îl cereau de pe o săptămâna pe alta. Era lucrul care mă lega pe mine de ei și modul de a ști că cei mici mă recunosc: eu eram doamna cu cântecelul.

Ești unul din voluntarii care se bazează mult pe feedback și pe recomandări. Cât de important este să ai pe cineva avizat care să te sprijine?

Este un lucru enorm când ai pe cineva care știi că are studii serioase în spate și știi că lucrurile pot deveni mai bune dacă urmezi sfaturile, cineva care să poată adapta protocolul la copil și la tine, fiindcă uneori sunt niște limite care există la ambii. 

Fiecare copil este un univers cu minunile și nevoile lui și trebuie tratat ca atare.

Scopul final e să fie funcționali într-o societate frumoasă. Important e să se pună accentul pe lucrurile funcționale decât să nu aibă bazele să evolueze cu adevărat. 

Am învățat că dacă alegi o metodă pe care o implementezi trebuie să te ții de ea pe durată lungă, pentru a-ți da seama dacă funcționează sau nu. Partea de constanță și de a lua decizii pe baza unui lucru pe care l-ai făcut constant. 

Nu contează să stea copilul drepți în fața mea, ci să reușesc să fac copilul să vină către mine și să lucreze cu mine. Partea de conexiune pe care o legi cu copilul este extrem de importantă pentru că atunci ai șansa să-l înveți. Dacă nu reușești să faci copilul să te asocieze cu lucruri bune, șansele ca el să fie interesat și să te asculte activ sunt mici. 

Ingredientele pentru un voluntar Casa Bună ar fi:

În primul rând să fie deschis la a asculta: alți voluntari sau pe copil. Deschis să întrebe atunci când nu știe. Să fie entuziast, să fie răbdător și să încerce să acumuleze cât de multe sfaturi din ce aude în stânga și în drepta, dar cred că a fi deschis la suflet și la minte este principalul. Restul, ușor-ușor, se modelează.

Scroll to Top