Jurnal de voluntar. Interviu cu Raluca Toma.

Raluca are 28 de ani, este din Constanța, iar acum 4 ani a plecat în Portugalia. Când a început să facă voluntariat la Casa Bună tocmai și-a luat diploma CELTA, diplomă Cambridge prin care poți preda engleza ca limbă străină.
Dorința sa era ca atunci când se va întoarce în România să ajute comunități defavorizate. A luat legătura cu echipa noastră și început să lucreze cu un copil.
Așa începe povestea Ralucăi la Casa Bună, în iunie 2020.

 

Ce înseamnă pentru tine voluntariatul la Casa Bună? Ce făceai la început și ce faci acum?

Am început să fac grupe de engleză de 6 copii. Copiii nu aveau nici camere la momentul respectiv, eram eu, vorbeam la cameră și mă vedeam pe mine. Pe parcurs, cei de la Casa Bună au început să mai ducă din cele ce lipseau, și copiii au fost mai echipați.
Grupa de engleză a devenit foarte mare pentru că cei mici vorbeau între ei.
Am ajuns să cunosc majoritatea copiilor din rural și am început să fac și teme individual.
Am trecut apoi la a organiza seara de film: în fiecare sâmbătă seară ne uităm la un film. Din august până acum a fost o singură săptămână în care nu am intrat, iar toată luna decembrie n-am uitat la filme de Crăciun.
Pentru că ne știm, copiii apelează la mine și pentru alte lucruri: doamna mă ajutați la temă? doamna, nu știu ce să fac la informatică etc.

Câte ore pe săptămână dedici voluntariatului cu copiii de la Casa Bună?

Destul de multe ore, dar nu este nimic constant. De exemplu, se întâmplă să îți programezi o oră cu un copil, dar nu îi merge netul, sau, tot din cauza netului, deși îți propui să lucrezi o oră, ajungi să lucrezi pe bucățele, să petreci două ore destul de frustrante, în care de fapt ai lucrat 10 minute.
Se poate și să nu apară copilul. În vară se întâmpla des, fiindcă se duceau la fân.
Oricum, în fiecare zi apare ceva de făcut, așa că dedic zilnic cel puțin o oră.

Care erau așteptările tale când ai ajuns la Casa Bună?

Nu aveam nicio așteptare. M-am bucurat că puteam să țin ora de engleză, deși știam că cei mici nu știu să folosească bine calculatorul. Voiam să țin ora de engleză și să îi învăț în această oră să folosească și echipamentele. Mă duceam cu planurile de lecție pentru ora respectivă, iar la finalul orei țineam să știe anumite lucruri. Ieșea, în schimb, un haos total. Copiii nu erau la nivelul la care mă așteptam să fie.
La ora de teme cu un singur copil, se întâmpla ca acesta să intre, dar nu avea chef să lucrăm. Trebuia să mă adaptez la ce avea chef pe ziua respectivă, doar să păstrăm contactul.

Trebuie să fii super flexibil. Nu cred că poți să faci asta dacă vii cu planul de acasă și te superi la sfârșit că nu ți-a ieșit. Pe parcurs am învățat că trebuie să îți stabilești niște țeluri realiste de la oră, iar țelurile depind de copil.

Care au fost metodele prin care te-ai adaptat la noul program pe care l-au „dictat” copiii?

Trebuie să fii super flexibil. Nu cred că poți să faci asta dacă vii cu planul de acasă și te superi la sfârșit că nu ți-a ieșit. Pe parcurs am învățat că trebuie să îți stabilești niște țeluri realiste de la oră, iar țelurile depind de copil. Am exemplu un copil hiperactiv, care are probleme cu citirea, dar căruia îi place foarte mult să spună ghicitori. Am stabilit că la câteva cuvinte citite poate spune o ghicitoare.
În alte cazuri ne-am dat seama că ei eu nevoie de cineva cu care să vorbească. Ne ducem la ei cu teste și supermateriale, dar ei au nevoie de un adult care să-i ia în seamă. Părinții lor sunt prinși cu greutățile vieții de la sat și sunt surprinși când dau de adulți care îi ascultă.

După ce s-au creat legături între voi, cine ești tu acum pentru copiii cu care lucrezi?

Eu sunt doamna Raluca. I-am rugat să îmi spună Raluca, dar răspunsul lor a fost, „ne scuzați, vă iubim, dar nu putem să nu vă spunem doamna”. Depinde de copil. Sunt doamna cu filmul, doamna de engleză, doamna care mă ajută să intru la ore, etc.

Cine sunt ei pentru tine? Și câți?

Sunt cam 10 copiii care locuiesc pe o uliță. Nu lucrăm neapărat constant, dar avem o relație: mă sună, îmi trimit filmulețe. Dacă lucrezi unu la unul, trebuie să îți pui și o limită. Lucrând cu un copil atât de aproape și frecvent, ajungi să intri în universul lui și se creează legătura. Vrei să-l ajuți, dar trebuie să pui stop la un punct, fiindcă nu te poți amesteca prea mult în viața lui.

Ce ți-a ieșit bine în cele 6 luni petrecute alături de copiii?

Legat de seara de film, s-a întâmplat ca într-o sâmbătă, prin Nucșoara, să fi fost voluntari care aveau de rezolvat probleme tehnice. Și mi-a spus voluntarul că toți copiii erau în casă, la seara de film, ulița era goală. Sau tot așa, un alt copil care mi-a zis doamna, de când cu dumneavoastră am văzut toate filmele!

Cum te-a schimbat pe tine experiența asta?

Mi-am dat seama că este un angajament când începi să lucrezi cu un copil, fiindcă devii un model pentru el. Dacă și nouă ne lipsesc ei, probabil ei simt și mai intens lucrul ăsta. A devenit un pilon pentru mine, e ceva de ce nu vreau să mă dezlipesc. Mă gândesc cum să fiu mai aproape de ei, cum să îi ajut mai mult.

Sunt jocuri, e drăguț, dar e și multă muncă. Trebuie să fii alergător de cursă lungă pentru asta.

Te-ai gândit cum va fi când vei avea un job mai solicitant, sau pur și simplu nu vei mai putea să ai un program atât de flexibil?

Relațiile sunt create, bazele sunt acolo. Probabil peste încă un număr de luni relațiile vor fi și mai solide. Plus că noi, voluntarii, am trecut printr-un șoc cumva. Peste vară am avut un ritm intens de lucru, experiența temelor online fiind nouă pentru ambele părți. Dar apoi a început școala și copiii au dispărut deodată. Erau epuizați și absorbiți de școală nu mai aveau timp de voluntari, deși voluntarii erau disponibili pentru ei. Apoi au înțeles că voluntarii voiau să îi ajute la teme și nu să le dea încă și mai multe teme.

Ce crezi că ar trebuie să știe cineva care vrea să devină voluntar Casa Bună?

Sunt jocuri, e drăguț, dar e și multă muncă. Trebuie să fii alergător de cursă lungă pentru asta.

Scroll to Top
Scroll to Top