Jurnal de voluntar. Interviu cu Ruxi.

Ruxandra Gogoașă este un voluntar care și-a dorit să împartă copiilor din experiența sa de viață. Copiii mari o văd ca pe un adevărat sprijin, iar lucrul alături de comunitate spune că a schimbat-o din multe puncte de vedere.

Cum ai descoperit proiectul Casa Bună? De cât timp activezi ca și voluntar?

Printr-o prietenă care mi l-a prezentat pe Valeriu (Nicolae). El mi-a spus ce se întâmplă acolo și a spus că mă așteaptă, și am venit în duminica imediat următoare, pe vremea când temele se țineau la Școala 136. Asta cred că a fost în ianuarie-februarie 2019. De mult căutam așa ceva, deși am lucrat și 5 ani și ca profesor de chimie în liceu, simțeam nevoia să dau mai departe, să valorific benevol experiența acumulată în domeniul privat.

Cu timpul m-am implicat și în alte proiecte, unul dintre ele fiind să îi învăț tenis pe copiii cu care lucram.

Pe lângă tenis am încercat să fac lecții de cultură generală,  lucruri care să le folosească. Unii dintre ei chiar plecau în afară cu părinții și aveau nevoie. Mi-am propus să îi învăț care sunt capitalele din Europa, sau din țările în care vor merge, câteva noțiuni de limbă engleză, pentru a ști să se descurce. Educație financiară, dacă vor să se angajeze undeva, să știe cum să se comporte și erau concentrați chiar și cei mai greu de stăpânit.

Cum era dinamica de grup? Deseori apar rivalități sau gelozii. Cum le făceai față?

Încercau să se ironizeze unul pe altul, însă văzând că nu marșez la genul acesta de comportament, se opreau de la sine. Nu le făceam neapărat observație, dar vedeau că nu intru în jocul lor și, până la urmă, preferau să se concentreze doar asupra lor. 

O singură dată le-am spus că nu e ok să râdă unul de altul, pentru că nu se știe când se vor afla ei în aceeași situație.

A fost ceva ce ți s-a părut dificil, un lucru la care ți-a fost greu să te adaptezi?

Dimpotrivă. Simțeam nevoia să vin mai mult. Eram dispusă să vin și în timpul săptămânii. Consideram și consider că o zi pe pe săptămână nu este suficient, trebuie să întreții legătura mult mai strâns cu copiii cu care lucrezi.

Unde se află copiii ca nivel al educației acumulate?

Nu sunt la nivelul de cunoștințe potrivit vârstei, dar asta nu pentru că nu ar avea potențial. Pur și simplu unii sunt dornici să intre direct să muncească. Unii percep scoala ca pierdere de timp, pentru că acolo nu li se dă atenție. 

Trebuie să exersezi și să sedimentezi ceea ce i-ai învățat 4-5 lecții la rând. Trebuie să reiei tot timpul ce ai făcut, trebuie insistat un pic mai mult.

Ești un voluntar care lucrează cu puștii mai mari, între 12-16 ani. Care este rețeta succesului?

Am încercat nu doar să-mi exercit autoritatea, ci șă îi provoc să vorbească despre ei: despre ce îi frământă, despre relațiile lor și i-am ascultat, în primul rând. După o discuție – două, deja începeau să capete încredere, pentru că îi ascultam.

Cum ai ajuns să lucrezi cu puștii mai mari? A fost preferința ta sau s-a întâmplat pe parcurs?

Am fost întrebată cu ce grupă de vârstă vreau să lucrez și am spus de atunci că prefer clasele mari, a 7-a și a 8-a. Puteam lucra la chimie și română, la matematică recunosc că am intrat mai puțin, pentru că nu mai eram la curent cu ce se preda la clasele mai mari.

Spune-ne câteva cuvinte despre o experiența ta cu un copil cu care ai lucrat.

N. are 16 ani și lucrez cu ea de la început, a fost un pic mai greu până i-am câștigat încrederea.

Credea că voi veni o dată sau de două ori și nu mă mai întorc. Tot timpul întreba dacă mai lucrăm împreună și data viitoare. Văzând că m-am ținut de ea a continuat să lucreze cu mine și în perioada de izolare, mai ales, ea mă întreba când și la ce mai lucrăm. 

Nu voia neapărat la liceu fiindcă nu obținuse notă de trecere la evaluare, deși la română a fost aproape. Eu am încurajat-o să meargă la UCECOM pentru că avea școala de cosmetică, manichiură și a fost foarte încântată. Am ajutat-o și financiar pentru a putea merge acolo, dar a intervenit ceva și a renunțat. Anul acesta e pierdut, dar voi vorbi cu ea și poate va relua școala acolo.

Cum te văd copiii? Cum crezi că te-ar descrie când nu ești prezentă?

Poate ar spune că sunt „voluntarul care ascultă ce-i spun”, care e apropiată de noi, care e de gașca, voluntarul cu care ascultăm muzică.

Care a fost cea mai mare provocare? Dar cea mai mare bucurie?

 A fost un pic mai greu pentru că ei sunt deja formați la vârsta aceea. E mai greu să îi canalizezi, să le captezi atenția pe niște lucruri, dacă ei nu au fost obișnuiți cu asta. A fost un pic mai greu, a fost o provocare foarte mare.

Am avut și feedback-uri extrem de plăcute, văzându-i că sunt atenți la ce le spun, că li se mai schimbă puțin percepțiile despre cei cu care intră în contact.

Cum ți se pare activitatea, atât în interacțiunea cu copiii, dar și cu voluntarii?

E o comunitate foarte strânsă. Mă bucur că fac parte din ea. Am cunoscut oameni din diverse domenii, cu diverse experiențe. M-am și reîntâlnit și cu prieteni pe care nu-i mai văzusem de 20 de ani. Am interacționat cu persoane publice care au fost atrase de proiect.

Cum te-a schimbat această experiență?

 Mult! În primul rând eu nu știam absolut nimic despre acest ghetou din Ferentari. Nu știam că există și că există atât de aproape de zona centrală a Bucureștiului. Apoi, mi-a schimbat percepția despre comunitatea aceasta. Am văzut că adulții, părinții copiilor, nu sunt vinovați că sunt în această situație și se pot face lucruri și pentru ei, cu o implicare destul de mare, social vorbind. 

Dacă ar fi să numești o calitate necesară tuturor voluntarilor de la Casa Bună, care ar fi aceea?

Empatie, în primul rând. Răbdare, capacitatea de a-și aloca timp liber pentru asta, pentru că nu e ușor. Sigur, îți vine să renunți la un moment dat, dar aici se vede și disponibilitatea de a face lucruri pentru alții.

Cum faci față situațiilor dificile pe care le observi la acești copii?

Cred că trebuie ajutați în continuare și nu trebuie lăsați orice ar fi, pentru că  îi lasă toți cei din jurul lor, inclusiv ei. Pentru asta trebuie, poate, să fie scoși din acel mediu, pentru a putea avansa. Poate Casa Bună să funcționeze și ca un adăpost pentru unii dintre ei, acolo unde se poate. 

Scroll to Top