Poveștile Irinei. Capitolul 6.

“Eu am tendința să scriu cărți”, mi-a zis Irina într-o zi, în timp ce făceam niște mate pe Skype. De felul ei, e un copil isteț și silitor și face exercițiile repede-repede, ca să apuce să îmi povestească ultimele întâmplări: ce pozne au mai făcut colegii ei din clasa a șasea, ce vecin s-a mai rățoit la copii, ce năzbâtii a mai făcut fratele ei Mădălin (celălalt copil cu care fac teme online și un geniu comic desăvârșit). Îmi povestește des de aventuri de la joacă în Poiană. “Poiana nu are reguli!” este sloganul lui Mădălin și, drept urmare, tot timpul se întâmplă câte ceva palpitant acolo. Așa i-a venit Irinei mai demult ideea că ar putea scrie o carte despre Poiană. I-am propus să o scriem împreună, cu ea dictându-mi și eu tastând și punând întrebări de clarificare. 

Claudia, voluntar Casa Bună
Mulțumiri Sandra Grecu pentru ilustrații.

***

Capitolul 6: Președintele Irina

Era o zi de miercuri (eu îmi aduc aminte aproape toate zilele). Eu și prietenii mei hotărâserăm să vorbim despre ce vrem să fim. Mie, ca unei deștepte, îmi trecuse prin minte “Președinte!” și am spus și cu voce tare: “Președintele Irina!” Nu-i așa că sună foarte bine? 

Dacă aș fi președinte, am vedea țara pictată curcubeu pentru că mie îmi plac toate culorile. În loc de stâlpii de lumină, aș pune niște acadele cu lumină ca la Moș Crăciun.

Satul meu s-ar numi de acum încolo satul Irina.

Aș amenaja un loc de joacă pentru copii în Poiană și aș face gradina lui Toma locul nostru personal de joacă. 

Aș hotărî să nu mai avem teme pentru că deja învățăm prea mult la școală. Nu am mai face școală online, ci fizic. În online este mai greu și nimeni nu înțelege nimic. Eu aș continua să mă duc la școală și când aș fi președinte, dar aș muta școala mai aproape de casă.

M-aș duce la școală în pijamale cu inimioare și papuci iepurași. 

Aș lăsa animalele libere să învețe la școală cu noi. A doua regulă ar fi ca toate animalele să aibă o casă. Aș interzice vânătoarea. Nu îmi place când un animal care nu face rău este vânat. Până și lupii au dreptul să trăiască. 

Aș cumpăra o casă foarte mare pentru toate animalele.

De asemenea, aș avea o maimuță de companie pe care ar chema-o Steluța. Aș fi vrut să o cheme Irina Doi, dar nu vreau să mă strige oamenii pe stradă ca pe maimuță. 

Când au auzit prietenii mei despre ideile mele în care nu apăreau și ei, au zis că se duc să ia niște furci și niște torțe și mă vânează. Auzind asta, am fugit acasă și m-am ascuns sub o masă. 

Așa s-a terminat cu președintele Irina. Nu mai vreau să fiu numită Președintele Irina. 

Noua mea poreclă e Ursuleț.