Poveștile Irinei. Capitolul 7.

“Eu am tendința să scriu cărți”, mi-a zis Irina într-o zi, în timp ce făceam niște mate pe Skype. De felul ei, e un copil isteț și silitor și face exercițiile repede-repede, ca să apuce să îmi povestească ultimele întâmplări: ce pozne au mai făcut colegii ei din clasa a șasea, ce vecin s-a mai rățoit la copii, ce năzbâtii a mai făcut fratele ei Mădălin (celălalt copil cu care fac teme online și un geniu comic desăvârșit). Îmi povestește des de aventuri de la joacă în Poiană. “Poiana nu are reguli!” este sloganul lui Mădălin și, drept urmare, tot timpul se întâmplă câte ceva palpitant acolo. Așa i-a venit Irinei mai demult ideea că ar putea scrie o carte despre Poiană. I-am propus să o scriem împreună, cu ea dictându-mi și eu tastând și punând întrebări de clarificare. 

Claudia, voluntar Casa Bună
Mulțumiri Sandra Grecu pentru ilustrații.

***

Capitolul 7: Școala online

Școala online a început de prin martie anul trecut și acum a revenit pentru câteva săptămâni la școala mea. 

La început nu aveam cum să intru tot timpul la ore, pentru că nu aveam aparatele necesare.

Aveam un telefon care nu avea suficient spațiu. Nu țineam jocuri pe el pentru a nu consuma spațiul rămas, dar tot nu reușeam să instalez aplicațiile pentru școală. Când instalam Kinderpedia, trebuia sa dezinstalez Zoom și tot nu mergeau tot timpul. Mădălin și Andrei nu aveau niciun telefon sau alt aparat prin care să intre la ore, deci le trimiteau colegii lecțiile prin WhatsApp. 

Școala online din primăvară a fost mai macabră decât cea din iarnă, pentru că în cele din urmă ni s-a stricat și telefonul.

Mama a încercat să cumpere alt telefon, dar toate magazinele erau închise și nimeni nu vindea telefoane. 

În plus am auzit la televizor că s-ar putea să facem școală vara. Mi s-a părut o idee groaznică. Aș prefera să mănânc un șobolan decât să merg la școală vara. Atunci se adună toți copiii în Poiană. Sunt toți prietenii noștri la joacă și nimeni nu vrea să se ducă la școală. În plus, vara e prea cald și ni s-ar fi făcut rău în microbuz în drum spre școală. 

Din fericire nu am făcut ore vara. 

La mijlocul semestrului de toamnă a început din nou școala online. Acum avem toate aparatele necesare. Mădălin stă pe calculator, Andrei pe un laptop și eu pe telefon. Știm mai bine acum din experiența de data trecută cum merg aplicațiile. Și profesorii se descurcă mai bine, dar nu perfect. Unii profesori nu știu să dea drumul la whiteboard. Unii copii le desenează pe tablă fețe caraghioase și profesorii se supără. 

Nu îmi place școala online, pentru că este foarte plictisitoare.

Nu ne întâlnim cu colegii să vorbim. Nu putem face nimic. Suntem închiși într-o cameră. Până și ora de sport trebuie să o facem online.

Profesorii ne atenționează tot timpul să ținem camera și microfonul deschise. Eu țin camera închisă la aproape toate orele online, în afară de cea de mate unde mi-este frică. 

Asta este din cauza fraților mei mai mici: fie se plimbă în fața camerei, fie mai țipă un pic și profesorii mă ceartă tot pe mine. Pisica mea Codi se bagă și ea în fața camerei, dărâmă farfurii, face ce face ca să fie centrul atenției. 

Într-o zi, a trebuit chiar să mă mut în altă cameră pentru că Andrei avea ore și învățătoarea lui auzea zgomot și credea că îi șoptim. De fapt, aceia erau profesorii mei și ai lui Mădălin care vorbeau în același timp toți. M-am mutat în bucătărie în grabă, unde era foarte frig. Așa am răcit chiar și stând acasă. 

Într-o zi i-a picat netul profei de română. Ne-a scris pe WhatsApp de pe telefon că încearcă să rezolve. Noi am rămas acolo, așteptând. Eu am hotărât să închid camera și microfonul și să mănânc pâine. Unii colegi și-au închis camera, alții microfonul. Doamna nu a mai revenit. Asta a fost ora mea preferată, deși am primit mai târziu tema prin WhatsApp. 

Ne bucurăm foarte tare când le pică profesorilor netul, dar ne bucurăm și mai mult când auzim că s-ar putea să ne întoarcem la școala în persoană.

Scroll to Top
Scroll to Top